Prima declarație a lui Stoican după revenirea la Dinamo: „Mă bucur că pot să-mi continui munca începută”. Ce obiectiv și-a propus

Prima declarație a lui Stoican după revenirea la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Flavius Stoican, care îl înlocuiește pe Mihjai Teja la conducerea tehnică a echipei FC Dinamo, a declarat că se bucură că a revenit la formația din Ștefan cel Mare pentru a-și continua munca începută în toamna anului 2013.

„Acum sunt la club și urmează să merg la Săftica pentru antrenament, după ce Mihai (n.r. – Mihai Teja) își va lua la revedere de la băieți. Mă bucur că am revenit la Dinamo pentru a-mi continua munca începută aici”, a afirmat Stoican.

Principalul obiectiv al lui Stoican la Dinamo în noul mandat este câștigarea fiecărui meci. „Sincer, m-am săturat de toate vorbele care apar că ne propunem câștigarea campionatului, clasarea pe nu știu ce loc sau altceva de genul ăsta. Obiectivul meu, singurul pe care îl voi pronunța de fiecare dată, este să câștig următoarea partidă. Nu mai vreau să aud de alte obiective”, a declarat Flavius Stoican, pentru MEDIAFAX.

Primul meci al FC Dinamo cu Flavius Stoican antrenor va avea loc sâmbătă, de la ora 20.30, cu Ceahlăul Piatra Neamț, pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I.

Flavius Stoican este noul antrenor al echipei FC Dinamo, el revenind în această funcție, în locul lui Mihai Teja, după ce a mai stat pe banca „alb-roșilor” în perioada septembrie 2013 – noiembrie 2014.

Stoican va conduce, astăzi, la Săftica, antrenamentul jucătorilor dinamoviști, care este programat pentru ora 15.30.

Antrenorul Mihai Teja și conducerea FC Dinamo au ajuns, joi, la un acord privind rezilierea contractului dintre cele două părți. Miercuri, conducerea FC Dinamo i-a transmis antrenorului, în cadrul unei întrevederi, că dorește rezilierea contractului din cauza rezultatelor slabe ale echipei.

Dinamo a ratat calificarea în finala Cupei Ligii Adeplast, după ce a pierdut meciul retur, disputat marți, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-3.

Mihai Teja, în vârstă de 36 de ani, se află la conducerea tehnică a echipei Dinamo din ianuarie, după ce l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu, numit interimar în urma plecării lui Flavius Stoican, la 12 noiembrie 2014.

Cu Teja pe bancă, Dinamo a pierdut ambele meciuri din Cupa Ligii, cu Pandurii, scoruri 1-2 și 1-3, și partida cu ASA Târgu Mureș din campionat, scor 1-2. Tot în Liga I, Dinamo a învins, cu scorul de 1-0, pe Oțelul, la Galați, și cu scorul de 3-0, pe Universitatea Cluj, pe teren propriu, acestea fiind singurele succese ale lui Teja ca antrenor al echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×